Cine își propune să deschidă o carte cu speranța că va găsi în ea poezii, reflexe, și reflecții, hedoniste, atitudini sau teze ideologice, tocmai bune de folosit drept ghiduri de orientare pe calea progresului, și multe altele din aceeași categorie, e bine să caute pe alte rafturi, fiindcă Dan Ciupureanu este tot ce poate fi mai îndepărtat de asemenea așteptări. El nu oferă nimic, nimănui, pentru că nu are nimic exterior și reproductibil, iar experiențele interioare, trăirile paroxistice, la limita sublimului cu delirul conștiinței de a fi, dar și de a fi prezent într-o lume indeterminată, nu pot fi oferite asemenea unor bunuri palpabile și nici împărtășite simplu, ca scenariu profilactic sau ca dispensă de la obligația propriilor experiențe. Oricât ar părea de ciudat, manifestările lui se rezumă la o interjecție cutremurătoare deasupra abisului care se sparge în infinite particule, iar ecourile concentrice ale acestora se așază deasupra lumii, asemenea unei pulberi fluorescente, care devine, la rândul ei, un revelator necruțător al realului. Și în aceste clipe de clarviziune se developează totul, halucinant și dureros, ca în transparențele unei radiografii, iar textul amplu, despletit în eflorescențe baroco-expresioniste, este chiar fișa de sănătate fizică, metafizică și simbolică a existenței înseși, în dimensiunea ei peisagistică și umană, dar și în aceea a conștiinței și a eticii implicite. Iar cine își propune să deschidă o carte pentru a se confrunta cu sine însuși, cu bucuria și cu suferința de a fi, cu îngerii de proximitate și cu demonii interiori, atunci e bine, fiindcă tocmai a sosit la raftul care trebuie și poate deschide, cu toată încrederea, cartea lui Dan Ciupureanu!
Pavel Șușară
