40 de eseuri reunite sub titlul „Cărți pereche” identifică apropieri, afinități, analogii și coincidențe între o narațiune din literatura română (nuvelă sau roman) și alta din literatura universală, ignorând, în spirit postmodern, deosebirile de specie și gen, ca și de valoare ale scriitorilor, de intrare în circuitul universal, de apartenență la o epocă ori cultură.

Cum se explică asemenea apropieri?

Unele prin ceea ce Eugen Lovinescu numea spiritul secolului, ca apropierea dintre Ioan Slavici și Vicente Blasco Ibáñez, care trăiesc la distanță uriașă unul de altul, dar prezintă, în nuvelele Moara cu noroc și Casa blestemată, aceleași procese psihologice și sociale determinate de trecerea de la o economie rurală la una de tip capitalist.

Altele, mai surprinzătoare, printr-o frecventare a unui mare autor, așa cum se întâmplă cu mecanismele prozei fantastice eminesciene și cele din cunoscutele texte ale lui Julio Cortázar.