Uşa era deschisă! întră răsucindu-se cu aproape o sută optzeci de grade pentru a găsi pe bâjbâite întrerupătorul şi a aprinde unicul bec atârnat de bagdadie. întreaga încăpere se umplu de lumină. întoarse capul. în faţa lui o privelişte la care nici nu s-a gândit vreodată şi la care nici nu se aştepta. Pe patul din celălalt capăt al camerei, cu faţa în sus, într-o poziţie puţin cam incomodă şi puţin dezordonată, Eva dormea. Sărmana, o fi răpus-o oboseala! gândi el strecurându-se aproape tiptil pe covorul de iută şi se duse direct spre ea să o sărute când constată cu groază că buzele îi sunt mai reci ca de obicei, cam vinete şi că nu reacţionează normal la un asemenea gest. Mai mult decât atât, trupul părea inert, iar la gât ieşeau în evidenţă nişte pete negre. Nu-i venea a crede. O zgâlţâi puţin crezând că se preface. Nici–o mişcare. Era imposibil să se prefacă, adică să joace teatru! Trăia un coşmar! Trebuia să se trezească la realitate! Şi totuşi se repezi să o strângă la piept, doar-doar îi va insufla puţină viaţă. Poate că doarme profund. O va trezi! O va readuce la viaţă! în zadar. Nu reuşi. Atunci, cu un oarecare efort o luă în braţe. Era cât pe ce să cadă cu ea. Era mai grea ca de obicei.