Într-una dintre epistolele sale, Apostolul Pavel susţine că trebuie să preţuim timpul, căci zilele rele sunt (Efeseni 5, 16). Şi, într-adevăr, nu cumva timpul ne înşală? Oare nu trăim zilele vieţii noastre ca şi cum ne-am scrie proiectul de viaţă în grabă, cu nepăsare? De parcă am intenţiona doar să construim şi ni se pare că vom păstra doar tot ceea ce va consta mai târziu în frumuseţe, armonie şi sens? Vieţuim astfel de la an la an, nu ducem până la capăt şi nu îndeplinim desăvârşit ceea ce putem realiza, fiindcă „mai e timp”. Credem că vom finaliza mai târziu, poate altă dată. Atunci vom „transcrie” într-o zi schiţa de pe ciornă pe o coală albă. Anii trec, şi noi nu facem nimic. Nu numai pentru că vine moartea şi ne seceră, ci şi pentru că în fiecare etapă a vieţii devenim incapabili de ceea ce am fi putut împlini mai înainte. În anii de maturitate nu reuşim să realizăm o tinereţe frumoasă şi împlinită, iar la bătrâneţe nu reuşim să-I arătăm lui Dumnezeu şi lumii ceea ce am fi putut fi în anii de maturitate. Există un timp pentru fiecare lucru, dar când timpul oportun a trecut, unele nu mai pot fi împlinite.