| Cătălin Stanciu este psiholog de profesie şi asta se cam vede în Deliruri, noul său volum de poezie, care e cel mai bun de până acum, deci avem încă un tânăr poet în plină ascensiune. Eul liric din Deliruri meditează (destul de aşezat – aş fi preferat să fie mai radical, mai… delirant) despre viaţă şi moarte, dar mai ales observă lumea – şi pe aceea interioară, şi pe aceea exterioară – , în special pe cea din jurul său, de la propria familie („Soția/ îmi spune aspru și didactic/ ca un pastor fără har:/ „Când te vei purta și tu normal,/ când vei fi psiholog și-n familia ta”/ ca și cum/ toată lumea din jurul meu/ ar avea nevoie de terapeut”) până la unele tipuri de femei (vezi poemele 20, 21, 22, cu femei-bărbaţi, femei-vedete şi femei tatoo) sau bărbaţi (reprezentativi – bărbatul-hipster din poemul 30 şi bărbatul bodegilor şi al femeilor uşoare, care e un tată absent, din 32). Iar poeziile despre alţii sunt la fel de directe, percutante şi tăioase precum cele mai personale, existenţiale, (care par) autobiografice. O carte ideală pentru cititorii de aici şi acum: se citeşte repede, cu plăcere şi cu interes. Lectură utilă! Mihail Vakulovski |
