O vorbă mare a Părintelui, pentru toată lumea, am găsit-o pe un blog dedicat mănăstirii de către un credincios : “Eu cred foarte mult în Existenţa lui Dumnezeu. Pot afirma cu mâna pe cruce că eu cred mai mult în Existenţa Lui decât în propria mea existenţă.“ Părintele Ioan L-a lăsat pe Dumnezeu, Cel mai viu decât omul, să se sălăşluiască în el şi a fost văzut (şi fotografiat) la Sfânta Liturghie în chip de stâlp de lumină. Din pricina condiţiilor ireale în care s-a desfăşurat prima noastră discuţie, nu am mai dorit să îi iau atunci un interviu Părintelui Ioan. I- am vorbit despre faptul că aş dori să facem acest interviu la următoarea mea vizită. Iar această vizită, iată, a venit curând. La Mănăstirea Sihăstria Rarăului se ajunge urmând drumul care se desface din European pe lângă Gara din Câmpulung Moldovenesc. Acest drum, întins de-a lungul unui pârâu numit Izvorul Alb, e mai întâi o stradă semicitadină, dar se transformă rapid într-o uliţă, iar mai apoi într-un drum forestier, sporind frumuseţea călătoriei. Mănăstirea e aşezată chiar acolo unde începe urcuşul cel mai zdravăn către Vârful Rarău, într-o poiană înconjurată de brazi. în curtea mănăstirii sunt două biserici şi câteva clădiri de locuit şi anexe foarte îngrijite. Dar podoaba cea mare a acestei mănăstiri e Părintele Ioan, duhovnicul minunat, un adevărat stareţ, în sensul în care folosesc ruşii acest cuvânt.