împreună cu existenţa de autentic dandy, pe care a dus-o cu brio în vechiul Bucureşti, trăirea interioară impresionează la „divinul“ Mateiu Caragiale. Din păcate, însemnările lui intime au dispărut în întregime. Rătăcirea misterioasă a jurnalului matein reprezintă un handicap major în înţelegerea „celui mai reacţionar scriitor român“, cum a fost desemnat bastardul lui I.L. Caragiale. Şi asta în pofida aşa-zisei transcrieri a criticului Perpessicius după carnetele originale depuse în 1936 la Fundaţia „Regele Carol II“. Transcriere pierdută şi ea. Astfel că, nepublicată onest la vremea potrivită, în lipsa materiei olografe, memorialistica autorului Crailor de Curtea Veche este nevoită să respire aerul fabulaţiei.