Suprematia experientei. Conservatorismul anglo-saxon

„Conservatorismul pragmatic, conservatorismul lui David Hume, Edmund Burke si, in secolul XX, al lui Michael Oakeshott, se deosebeste profund de reactionarism si de ultraconservatorismul virulent. Un conservator pragmatic este un om care gandeste fara mituri calauzitoare si fara adevaruri absolute, ce confisca si paralizeaza inteligenta; este un adversar, si nu un adept, al utopiilor inverse, care aspira la restaurarea trecutului. El este un adept al moderatiei si al gradualismului �" nu pentru ca ar avea oroare de schimbarile profunde, ci pentru ca stie ca nimic important, inradacinat intr-o forma de viata omeneasca, nu poate fi schimbat brusc. Se comite adesea o confuzie intre conservatorismul pragmatic si radicalismul de dreapta. Dar este vorba de o eroare de neiertat, caci cele doua forme ale Dreptei se opun diametral: „Ostilitatea fata de radicalism, ostilitatea neincetata, implacabila, este definitia esentiala a conservatorismului” (Robert Cecil, Marchiz de Salisbury). Au existat si in Romania figuri celebre apropiate conservatorismului pragmatic, spre exemplu P. P. Carp. Insa, din pacate, traditia autohtona este dominata de radicalismul de dreapta, ilustrat (virulent) de Eminescu si (seren) de Maiorescu, iar ulterior de „generatia ratacita”: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Cioran si Noica.” (Adrian-Paul Iliescu)