Ne-ar placea sa credem ca, in ciuda aparentelor, in acest roman este vorba despre buna dispozitie. Iubitii isi dau seama de asta, dar o fac mult prea tarziu. Universul lor a inceput deja sa arda, orgoliile s-au aprins, iar dragostea incandescenta, se intoarce impotriva ei insesi, negandu-se prin autodistrugere.
Doua iubiri, doua pasiuni care se cauta avid, fara insa a se intalni vreodata si, totodata, fara a-si gasi linistea.
Antonio álamo reuseste sa mentina un straniu echilibru tematic intre limitele fragile ale intelepciunii, iubirea de sine ca moarte a oricarei iubiri adevarate, consecintele speculatiilor prea rationale si prea putin pasionale, puterea perversã a banului �" „Fara bani, civilizatia s-ar dezintegra“ �" sau abisul inspaimantator al pierderii ultimei farame de inocenta, aceea a ratiunii. Un roman in flacari.