Un vrajitor din Terramare

Războinicii din Ceaţă
Insula Gont, un munte solitar al cărui vârf se înalţă preţ de o milă peste Marea Nordestică, mereu prădată de vijelii, este un tărâm faimos din pricina Vrăjitorilor ce-l locuiesc. Erau mulţi cei din Gont care plecau din oraşele lor, înşirate de-a lungul văilor înalte şi din porturile golfurilor întunecate şi înguste, înspre oraşele Lorzilor Arhipelagului, unde le slujeau acestora drept vrăjitori sau magi. Alţii, însetaţi de aventură, pribegeau făcându-şi vrăjitoriile de pe o insulă pe alta, pe tot cuprinsul ţinutului Terramare. Cel mai de seamă dintre toţi aceştia, spun unii, şi negreşit cel mai însemnat călător, a fost cel ce se cheamă Şoimanul, care în acele vremuri deveni şi Lord al Dragonilor şi Arhimag. Faptele-i sunt lăudate în Vitejiile lui Ged, precum şi în multe alte cântece, dar povestirea noastră ne duce în vremurile dinaintea faimei sale, cu mult înainte de-ai fi cântate isprăvile.
Se născu într-un sat singuratic ce se chema Zece Arini, sus pe munte, la capătul Văii Nordice. Mai jos de sat, păşunile şi arăturile Văii se prăvălesc strat după strat până dau în mare. De-a lungul malurilor Râului Ar, se întind şi alte oraşe, dar de la sat în sus mai urcă doar pădurea, pâlc după pâlc, până la stâncile şi piscurile înzăpezite.
Numele de copil, Duny, îi fusese dat de mama sa. Doar viaţa şi numele mai apucă să i le dea, căci se stinse înainte ca mititelul să fi împlinit un an. Tatăl său, fierarul satului, era un om înnegurat şi scump la vorbă şi întrucât cei şase fraţi ai lui Duny, cu mulţi ani mai mari decât el, părăsiseră pe rând casa părintească să lucreze pământul şi să străbată mările sau să fie fierarii altor oraşe din Valea Nordică, nu mai rămăsese nimeni care să îl crească cu dragostea cuvenită. Crescu sălbatic şi îndrăzneţ ca iedera, un băiat înalt, iute, gălăgios, mândru şi grozav de neastâmpărat. Alături de ceilalţi câţiva copii din sat, păzea capre pe pajiştile abrupte de deasupra izbucurilor, iar când fu destul de puternic să poată mânui cleştii în foc, tatăl său îl puse să lucreze ca ucenic, cu preţul greu al loviturilor şi al biciului. Dar Duny nu se prea omora cu munca. Hoinărea mai tot timpul. Cerceta adâncurile pădurii, înota în văile Râului Ar, cu apele-i repezi şi reci, asemenea tuturor râurilor din Gont, ori se căţăra din stâncă în stâncă până pe vârfurile de deasupra pădurii, de unde putea zări marea, întinsul ocean nordic unde, mai încolo de Perregal, nu se mai găsea nici o insulă