„Daca «Dumnezeu a murit», n-ar trebui sa-i gasim osemintele undeva? Ce-ar fi ca ele sa fie descoperite in pamintul pe care s-a cladit Bucurestiul, sub artere de circulatie, blocuri, biserici, monumente �" care devin geografia sublima a cimitirului divin? Iar imensul schelet sa inceapa sa fie dezgropat, in timp ce Capitala se preschimba intr-o catacomba. Iata premisa grotesc-apocaliptica de la care porneste romanul Cu ou si cu otet. Un pretext pentru a sonda medii sociale, cutume, profesii, credinte, educatia si cultura anilor de «tranzitie». Politicul si societatea civila, «stilul» vietii de zi cu zi, disperarile si sperantele romanilor. Avem astfel imaginea, prin Capitala sa, a unei Romanii in acelasi timp existente si posibile, in acelasi timp reale si metafizice, a Romaniei, in acelasi timp, postcomuniste si eterne, a Romaniei atee si crestine.“ (Florin Slapac)