Angoasa, diluviul, mişcarea de pendul şi freamătul
transpiraţiei tăiate traversează poezia lui Gheorghe
Barbu, conturându-i, fragment cu fragment, un spaţiu
activ şi credibil. Existenţa cotidiană cu întrebările-i
stresante şi fără soluţii terestre sau cu
amăgitoare soluţii este o latură pe care Gheorghe
Barbu ne-o prezintă cu asupra de măsură. La sfârşitul
lecturii tragem concluzia că numai Domnul Isus este dătător
de sens vieţii noastre. (Jan Panaite)