Umbra unui gand

Tonalitatea poeziei lui Liviu Pendefunda este una elegiacă şi, în aceeaşi măsură, imnică; într-o caldă prezentare a volumului Rondeluri şi ovoide, Constantin Ciopraga pune în legătură aceste atribute ale liricii lui Liviu Pendefunda cu „autorii de rondele de acum o jumătate de mileniu”, la care izbitoare erau „contem­plarea lină, sfârşind în extatism; o graţie elegiacă, o linie melodică murmurată, o privire potolită asupra lucrurilor” care „participă la ceea ce (cu un termen românesc) s-ar numi alean”.
Ioan HOLBAN

Liviu Pendefunda, poetul care se vrea un astrolog, un aed, un proscris, un profet, un vraci, un mistic, un hermeneut al tainelor universului, un „mesager solar” (cititor în biblioteca marilor preoţi şi arătător de cale) – al soarelui pământesc, dar şi al soarelui etern al lui Paracelsus, care este sursă a înţelepciunii, ne propune o poezie a iniţierii.
„Neoromantic şi apostol al simbolismului ezoteric cu puseuri lirice vizionare”, după cum îl vede colegul său ieşean Daniel Corbu, el cultivă – în chip barbian – „modul intelectual al Lirei” şi ne oferă „o sărbătoare a intelectului” în spirit valeryst…
Mihai CIMPOI

Poetul îşi asumă o totală libertate de exprimare, nu devine sclavul vreunei formule poetice, nu suportă niciun fel de încorsetare lirică. Vine cu originalitate. Cu toate că debutul său editorial are loc la intersecţia modernismului cu postmodernismul, lirica sa nu se supune în totalitate vreunuia dintre cele două curente literare, se apropie mai mult de-un romantism răscopt, cu vagi adieri de simbolism.
Lucian ALECSA