Protectia marcilor neinregistrate la nivelul Uniunii Europene

Privind retrospectiv, funcția și rolul principal al unei marci au fost de a proteja potențialii consumatori de confuzie cu privire la originea comerciala a produselor și serviciilor desemnate. De altfel, primele semne care au fost folosite cu un rol asemanator marcilor moderne au provenit din necesitatea economica de a diferenția produsele oferite de un producator de cele ale altui producator. Ca atare, marcile s-au dezvoltat devreme ca indicatori de origine.

Secolul trecut a adus schimbari majore în paradigma protecției marcilor. În timp ce sistemele de prioritate de înregistrare au înlocuit treptat sistemele de protecție bazate pe utilizare, în ceea ce privește rolul și funcțiile marcii, accentul pus pe protecția consumatorului s-a mutat pe protecția titularilor de marci, iar protecția împotriva riscului de confuzie a evoluat catre o protecție împotriva diluarii marcilor și a valorii lor economice.

Datorita globalizarii relațiilor economice, a devenit important ca agenții economici sa beneficieze de predictibilitate și drepturi puternice. În consecința, protecția marcilor notorii a devenit unul dintre puținii exponenți ramași ai sistemelor de protecție prin utilizare, în timp ce protecția marcilor neînregistrate a continuat într-un numar limitat de jurisdicții, conform tradiției fiecarui stat.

În acest context, în timp ce legislația Uniunii Europene privind marcile este armonizata din ce în ce mai detaliat, protecția marcilor neînregistrate pare sa fie lasata în afara întinderii armonizarii. Având în vedere toate cele de mai înainte, lucrarea abordeaza evoluția protecției marcilor, punând accent pe sistemele de protecție și pe rolurile și funcțiile marcilor, pe valoarea economica a unei marci, pentru a evalua importanța drepturilor înregistrate și neînregistrate din portofoliul unui titular, realizând totodata o privire de ansamblu asupra legislațiilor europene pentru a analiza daca marcile neînregistrate mai fac parte din sistemele lor de protecție a marcilor și, în cele din urma, asupra modului în care tratatele internaționale și legislația Uniunii le reglementeaza, pentru a determina daca și cum ar trebui abordate marcile neînregistrate în legislația Uniunii Europene.