- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Maestrul Ion Piso este unic în peisajul culturii românești din ultimul secol, aproape contemporan cu România întregită de la sfârșitul Primului Război Mondial. Unicitatea sa vine din mai multe caracteristici ale vieții și carierei sale. Este mai întâi vocea de aur, talentul interpretativ, care l-au purtat pe marile scene ale lumii, obținând o unanimă recunoaștere internațională, consemnată de marii critici muzicali și agreată de publicul cunoscător. Această recunoaștere a fost mai puțină în plan intern, din varii motive, dar mai ales pentru că a fost interzis în România comunistă, considerat „transfug”, încât numele său era oprit de la rostire și tipărire, ca și vocea sa de la ascultare. Iar după căderea comunismului, când recunoașterile și onorurile meritate ar fi trebuit să vină din partea celor mai înalte foruri, nu au venit așa cum s-ar fi cuvenit, ci cu parcimonie nejustificată și de neînțeles. Unicitatea vieții sale vine apoi din calitatea sa de teoretician și istoric al operei, al muzicii și al culturii în general. Rar se întâmplă ca un interpret de excepție să poată și explica la nivel filosofic arta sa și a colegilor săi. Maestrul Ion Piso o face în mod extraordinar, de o profunzime cum nu am mai întâlnit. O altă caracteristică este dată de oamenii cu care s-a însoțit pe drum și care au fost de amploarea unor titani...
Ioan-Aurel Pop