- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 12 zile
Vestea despre o comoară fermecată care te poate transforma în orice îți dorești alungă liniștea din satul unde trăiesc Miorlau și Cuțulache. Aproape toate animalele visează să fie altceva. Miorlau, un leu, regele tuturor. Găina, un vultur ager. Purcelul, un mistreț neobosit. Boul, un bizon falnic. Cine n-ar vrea să fie mai mare, mai puternic, mai arătos?
Doar Cuțulache și un șoarece de pădure își dau seama că o asemenea comoară are și un preț: nu face decât să aducă vrajbă și să-i stârnească pe unii contra altora. Vor reveni prietenia și înțelegerea în micul sat?
„Marea aventură” este al doilea roman din seria „Miorlau și Cuțulache“, despre o pisică și un câine care trăiesc într-o casă albastră „ca seninul cerului” de pe vârful unui deal. Capitolele scurte, însoțite de ilustrații, cu text accesibil și mult umor, fac acest roman foarte potrivit pentru copiii care citesc singuri și doresc să facă trecerea spre lecturile de mai mare întindere.
Miorlau este plin de idei năstrușnice și mereu gata să participe la orice fel de întâmplări interesante. Îi place să mănânce, să citească și să se joace, iar câteodată visează cu ochii deschiși. Uneori e leneș, nepăsător sau un pic răutăcios, dar mereu regretă dacă îl supără pe Cuțulache sau pe vreunul dintre prietenii lor. Cuțulache știe să construiască și să repare orice. Știe să cultive grădina și să pescuiască. E harnic, răbdător, curajos și generos. Miorlau e o pisică, deci nu te plictisești niciodată cu el. Cuțulache e un câine, deci e puternic și mereu de încredere.
Grupa de vârstă: 5-11 ani