Diagonala infinita. Cariera lui Florin Gheorghiu, ilustrata cu 3549 de partide. Volumul 1

Am întâlnit numele lui Florin Gheorghiu în jurul vârstei de 14 ani, când am citit pentru prima oară o revistă de șah și am făcut rost de cartea sa „Partide alese”. Am răsfoit‑o febril, întrucât șahul mi se părea pe atunci – și încă mi se pare și astăzi – un univers mirific, dar greu de înțeles, iar partidele de șah, în special cele ale corifeilor, mi se par a fi elementele sale primordiale. După trei decenii, l‑am cunoscut personal pe marele maestru, cu ocazia festivității de retragere din șah din primăvara anului 2014. Emoționat, i‑am solicitat un autograf, pe care mi l‑a acordat cu amabilitatea sa definitorie. În anii următori, am avut prilejul și onoarea să fiu colaboratorul său la scrierea celorlalte două cărți, „Integrala de șah” și „Artă în șah și în viață”.
Florin Gheorghiu este o personalitate uriașă a șahului și a sportului românesc, care este însă cunoscută mai mult în cercurile șahiste și mai puțin publicului larg. În ciuda succeselor sale răsunătoare, nu s‑a bucurat și nu se bucură încă, așa cum ar trebui, de notorietatea altor celebri sportivi români sau străini. Poate unul dintre motive este firea sa retrasă, care îl face să nu caute mereu și cu orice preț luminile rampei sau contactul cu reprezentanții presei.

Lucrul la textul celor două cărți mi‑a revelat dimensiunea exactă a concursurilor și partidelor jucate în atâtea decenii ale carierei, în țară și în străinătate. Inventarul pe care l‑am făcut s‑a ridicat la peste 4000 de partide și peste 500 de concursuri, cifre care mi‑au stârnit curiozitatea de a le studia mai amănunțit. În scurt timp, mi‑am dat seama că nu există informații pertinente, inclusiv partide, în toate cazurile. Explorarea sumară a bibliografiei disponibile inițial mi‑a descoperit multe lacune, iar proiectul de a redacta o carte care să conțină toate sau aproape toate aceste partide și competiții părea sortit eșecului ab initio.
Un răstimp destul de lung a trebuit să se scurgă până la reluarea căutărilor. Am lărgit considerabil bibliografia, prin mijloace proprii sau externe. Bibliotecile bucureștene, cu colecțiile lor de periodice, au fost vizitate frecvent de cel care visa că într‑o zi va publica o lucrare de asemenea întindere. Am navigat de nenumărate ori pe internet, unde am căutat știri relevante din presa autohtonă și străină. În plus, am achiziționat cărți, reviste și buletine de turneu care îmi lipseau și care s‑ar fi putut constitui în eventuale surse. Rețelele sociale și poșta electronică au avut un rol fundamental, deoarece mi‑au permis contactul cu foarte mulți dintre foștii parteneri ai lui Florin Gheorghiu. Încet‑încet, zeci și sute de partide au început să umple multe dintre petele albe ale palmaresului și să‑mi producă des jubilația pe care o resimte un cercetător care descoperă lucruri noi.

Fără îndoială, în ciuda atâtor sforțări, nu aș fi putut rotunji cartea dacă nu aș fi accesat bogata arhivă personală a șahistului nostru. Am apelat din nou la amabilitatea lui Florin Gheorghiu, care mi‑a înmânat, spre imensa mea bucurie, sute de fișe de partidă, dintre care foarte multe erau inedite. De asemenea, în aceeași arhivă am regăsit date precise despre multe turnee pe care le‑a jucat. Treptat, orizontul s‑a luminat și m‑am putut gândi cu optimism justificat la posibilitatea finisării cărții.
Deși munca de cercetare mă condusese la sporirea într‑o proporție foarte mare a materia­lului documentar, am considerat că ar fi loc de mai bine. Am continuat să contactez pe unii dintre foști oponenți și să aștept ivirea unor noi partide și surse valoroase. Așteptarea prelungită a fost de cele mai multe ori benefică, cu toate că astfel apariția cărții a fost întârziată cu cel puțin doi ani. În sfârșit, în toamna anului trecut am încheiat definitiv trecerea în revistă a hățișului bibliografic despre Florin Gheorghiu și am purces la redactarea definitivă a textului.