Scrisori de dragoste si de razboi

Scrisori de dragoste și de război este o carte excepțională despre vremurile de acum și despre cum moartea poate fi învinsă, din viață, prin dragoste. Jurnalista franceză Doan Bui a fost o punte între cei doi soți și iubiți Viktoria și Pavlo Matiușa, propunându-le un epistolar de rezistență, problematizare, tandrețe și împărtășire în care Ucraina, viii și morții, familia, dar și necunoscuții, fac parte dintr-un angrenaj uriaș și dramatic. Tragedia Ucrainei este depășită, în aceste scrisori, prin speranță, patriotism și, nu în ultimul rând, prin iubire. Viktoria și Pavlo construiesc un cuib al întregii lor vieți, derulate sub lupa războiului, iar acest cuib narativ îi adună statornic și îi face să fie supraviețuitori tenace. Epistolarul lor devine astfel o mărturie esențială despre cum timpurile atroce, războiul și criza în cuplu nu pot totuși distruge credința în dragoste, prietenie, solidaritate. Cititorule, îți făgăduiesc că nu vei lăsa această carte din mână. Și că o vei dărui și altora să o citească.

Ruxandra Cesereanu

Am auzit numele lui Pavlo Matiușa pentru prima dată în vara anului 2022, când am descoperit un text de‑al său: „Fericirea e oare posibilă pe timp de război?” Ştiam despre el doar că e un scriitor ucrainean plecat ca voluntar pe front. Voluntar, deoarece, fiind tată a patru copii, avea dreptul să părăsească ţara. L‑am contactat dintr‑un motiv care, privind acum înapoi, mi se pare destul de cinic: pregăteam un reportaj despre contraofensivă şi voiam să aflu mai multe despre pierderile umane. — Doan Bui

Din perioada când am fugit din Kiev şi ne‑am refugiat în Munţii Carpaţi, nu‑mi aduc aminte de niciun sunet. Cred că, din acel moment, am încetat să mai ascultăm muzică. Era chiar înainte ca tu să mergi la război şi eu să plec în Franţa cu copiii. Tu voiai să pleci să lupţi pentru viitorul copiilor noştri. Eu nu mă gândeam atât de departe, voiam să le asigur un prezent. Asta este poate eterna diferenţă dintre noi, femeile, şi voi, bărbaţii. Voi visaţi la viitor. Vă gândiţi la trecut. Însă noi, femeile, mai ales când avem copii, nu ne permitem acest lux: suntem copleşite de urgenţele prezentului, de miile de griji ale vieţii de zi cu zi. Şi, în primăvara lui 2022, lucrurile au decurs astfel. Eu aveam să mă ocup de prezent, de familia noastră. — Viktoria Matiușa

Am intrat repede într‑o clădire în ruine din apropiere, ca o cicatrice de război. Pe jos, lângă intrare, era un ursuleţ de pluş uriaş, ca o creatură vie care păzea locul. Cineva îl lăsase acolo intenţionat sau poate ajunsese acolo întâmplător, în urma exploziei din apartament. Mă uitam la mesajele de pe telefonul meu când, brusc, s‑a deschis o uşă, undeva la etaj, în această clădire distrusă, în care fiecare perete era străpuns de schije. Apoi a apărut o femeie de vreo patruzeci de ani. Eu aveam vesta antiglonţ, casca, armele. Ea era doar în halat, complet indiferentă la zgomotul exploziilor. — Pavlo Matiușa