Nicolae Titulescu

Fostul premier Adrian Năstase a fost personalitatea providențială care, printr-un efort de solidaritate românească și internațională, a trecut grabnic, în calitate de ministru al Afacerilor Externe, la „îndeplinirea voinței testamentare a patronului diplomației românești: de a se odihni în Transilvania, la Brașov”. În demersurile sale l-a avut aproape și pe Corneliu Coposu, un caracter lucid, un luptător de neînfrânt.
Nu la voia întâmplării a fost lăsată chestiunea găsirii fondurilor financiare necesare pentru aducerea osemintelor lui Titulescu de la Cannes, sub Tâmpa, la Brașov, unde autoritățile locale au fost implicate din plin. Astfel, la 17 martie 1991, acestea au lansat un concurs național pentru ridicarea monumentului marelui patriot român. Negocieri grele au fost purtate și la Madrid, cu alți legatari testamentari, familia Antoniade.

La 16 martie 1991, sub auspiciile Academiei Române, a Ministerului Afacerilor Externe, a Academiei Diplomatice Internaționale de la Paris și a Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale a avut loc sesiunea științifică Titulescu – precursor al unității europene.
Toate aceste acțiuni de anvergură – bine sincronizate –, unele fiind trecute prin Parlamentul României, s-au finalizat la 18 februarie 1992, în anul marcării celei de a 110-a aniversări a nașterii lui Nicolae Titulescu.

Nicolae Mareș este un om de cultură, capabil să cuprindă cu competența sa problematica complexă eminesciană. Un scriitor pe care l-am admirat o viață întreagă de la distanță. Viața nu mi-a oferit ocazia decât acum, la bătrânețe, să ajung în apropierea lui. Dar am fost mereu la curent cu activitatea sa de mare anvergură, apreciată și în România, și în străinătate.