Faust

Pe Faust, ale carui hauri ale naturii si stricaciunii omenesti ma faceau la inceput sa ma inspaimant, dar a carui fire plina de talcuri si de taine ma atragea necontenit, il citeam neabatut in zilele de sarbatoare. Admiratia si dragostea mea cresteau cu fiece zi; nopti si zile intregi zaboveam coplesit citind aceste opere; ajunsesem sa nu mai gandesc si sa nu mai vorbesc despre nimic altceva decat despre Goethe.
Folosul pe care-l tragem din studiul operelor unui mare scriitor e de mai multe feluri; unul dintre castigurile de capetenie poate fi, totusi, si acela ca ne dam mai limpede seama nu numai de alcatuirea noastra launtrica, ci si de cealalta lume, exterioara… O astfel de influenta au avut-o asupra mea operele lui Goethe.
Johann Peter Eckermann

De ce versiunea lui Ion Gorun si de ce doar „Faust I“? Pentru ca, stand alaturi de cele ale lui Lucian Blaga sau, mai recent, Mihail Nemes, traducerea poetului si prozatorului Ion Gorun (pseudonim al lui Alexandru I. Hodos, 1863-1929) ni se ofera intr-o limba romana poetica si nepoetizata si, poate mai presus de toate, un tip de entuziasm romantic irepetabil.
Alegerea lui Gorun pentru marele Faust si nu pentru o editie integrala (care sa fi cuprins si Faust II) are cel putin un argument axiologic: „Faust I“ este capodopera. Fara artificialitatea traductologiei, dar intuind ca o cultura inalta este prin natura ei posesoarea universalitatii. De altfel, termenul „literatura universala“ a fost inventat de Goethe. El sugereaza o schema istorica a evolutiei literaturilor nationale conform careia acestea se vor amesteca pentru a se contopi intr-o mare sinteza.

Atunci cand il foloseste pentru prima data, intr-un articol despre o adaptare franceza a lui „Torquato Tasso“ (1827), Goethe isi exprima convingerea ca se afla in curs de constituire „o literatura universala, in care un rol de cinste ne este rezervat noua, germanilor“. Articolul, comentat de ziarul parizian „Le Globe“, il entuziasmeaza pe Goethe, care se arata deosebit de bucuros ca „vecinii nostri de la apus au imbratisat aceasta idee“. Faptul ca dupa razboaiele napoleoniene lumea era satula de lupta a dus la intensificarea relatiilor literare dintre natiuni, crede ganditorul german.
Literatura universala se pregateste printr-un permanent schimb de idei si de forme; dar acest schimb nu constituie, in sine, literatura universala. „Ea reprezinta mai degraba un ideal, acela al unificarii tuturor literaturilor intr-o singura literatura, intr-un concert universal in care sa se auda vocea fiecarei natiuni. Orice literatura care nu e reimprospatata printr-un aport din afara ajunge pana la urma la stagnare“, sustine Goethe. Asta credem si noi si a crezut si Ion Gorun asumandu-si si implinind o traducere memorabila a poemului dramatic goethean. (Lucian Pricop)