Punctul Critic nr. 1-3 / 2025: Suveranitate versus suveranism. Imperativul categoric al drepturilor omului. Romania 2025, oportunitati si vulnerabilitati

O perspectivă comprehensivă și care să nu recurgă la apriorice false identificări, având ca punct focalizant principiul suveranității, nu se poate sustrage de la necesitatea asumării conjuncției dintre istorie și politică, dintre reflecțiile teoretice și refracțiile acestora în alchimia fenomenelor sociale în care comunitățile umane, națiunile, masele, statele ocupă avanscena spectacolului istoric. Reevaluarea conceptului de suveranitate poate părea multora dacă nu necondiționat necesară, inevitabilă, cel puțin demnă de luat în seamă, în condițiile în care transferul de suveranitate de la stat – ca subiect de drept internațional – către diverse organisme și suprastructuri ad-hoc multi sau supranaționale a devenit un fapt curent. Iar suveranitatea statelor a cunoscut limitări, partajări considerate mai mult sau mai puțin legitime și avuabile.

În acest sens, luând ca reper continentul european, observăm că nici Uniunea Europeană nu poate accede la o suveranitate proprie similară unui Imperiu ce se ignoră, nici ca Stat federal european, nici ca imitative „State Unite” (ale Europei). Proiectul inițial al unei Europe unite a suferit nenumărate modificări, amendamente și deviații. Iar construcția (neîncheiată) mereu perfectibilă a Uniunii este departe de a fi devenit purtătoarea unei suveranități pe care doar statele membre o puteau pretinde și care transferată organismului comun european comporta ca atare un viciu constitutiv, congenital. Or diminuarea suveranității statelor Europei nu conferă unei suveranități dezirabile, închipuite, himerice a Uniunii Europene decât o sumă de neputințe, limitări, datorate unui efort van de hiperbolizare a „virtuților” prescrise ale subsidiarității statelor ca atare în angrenajul Uniunii. Astfel, chiar dacă proiectul european inițial a suferit de-a lungul anilor completări și mutații, Europa ca formulă comunitară geopolitică particulară se află astăzi în situația în care nu este și nici nu poate fi eboșa unei republici universale și nici o construcție confederativă care să-și revendice o organicitate imaginară.