Opera filosofica. Volumul 1

Desi s-a format sub zodia marilor sisteme ale filosofiei clasice germane (Vischer, Herbart, Hegel, Feuerbach), Titu Maiorescu (1840-1917) a promovat o gândire integratoare, distinctã in raport cu filosofia de sistem. Este vorba despre o gândire in care orizontul ideatic intrã in rezonantă cu formele de viată ale societätii, modelându-le:
„Sã năzuim către o viată nouă, plină de prospetime! Sã contopim stiinta cu viata realã, sã evadăm din celulele inăbusitoare ale contemplärii abstracte! latà stindardul stiintei actuale, iată vocatia ei socialã! lar filosofia, mai mult decât oricare altă îndeletnicire, are datoria sã tină seama de aceastã vocatie socială".
Acest postulat, formulat incã din tinerete (Consideratii filosofice pe intelesul tuturor, 1860), I-a Însotit pe Maiorescu in toată actiunea sa de fondator al culturii române moderne. Asertiunea lovinesciană dupã care „degetul lui de luminã" vegheazã la „răspântiile culturii române", spre a arăta calea, nu este o cochilie goalã. Personalitate plurivalentă - cu preocupäri in sfera esteticii si criticii literare, a logicii si psihologiei, a politicii, dreptului si diplomatiei -, mentorul junimist a fost un om al faptei prin excelenta.
Aducând laolaltă scrieri mai putin sau deloc cunoscute, de la însemnãri confesive la prelegeri universitare, editia de façã pune în evidentă ,cercul luminos al omului" Maiorescu, traiectul evolutiv si complexitatea unui gânditor autentic, lipsit de hainele austere ale formalismului ireductibil. Se va vedea, astfel, că imaginea sa de olimpian, rece si distant, perpetuată ani de-a rândul, este fatalmente reductivă.