Treptele fericirilor

Căutarea fericirii, așa cum este înțeleasă de fiecare, devine principala preocupare existențială umană pe o scară valorică indefinită, pornind de la cele mai simple dorințe materiale, până la truda obținerii înaltelor daruri mistice câștigate de sfinți. Despre fericirile cerești propovăduia Fiul lui Dumnezeu în Predica de pe Munte, păstrată în evangheliile de la Matei (5, 3-11) și Luca (6, 20-23). „Fericirile” enunțate în urmă cu două mii de ani de Mântuitor, pe malul lacului Ghenizaret (numit și marea Galileii), ni se înfățișează ca fiind legile Împărăției lui Dumnezeu ce trebuie cunoscute, înțelese și aplicate în viața fiecărui creștin vrednic și dornic de a urma cu sârguință calea mântuirii, deschisă omenirii de Hristos.
Ele sunt în număr de nouă și, pentru conținutul lor important, au intrat în cultul Bisericii și al Sfintei Liturghii, când sunt cântate înaintea Vohodului mic (ieșirea Preotului cu Sfânta Evanghelie), ce semnifică începutul lucrării publice a Mântuitorului. Atunci se deschid și ușile împărătești ale altarului, amintind astfel că Domnul a ieșit din viața familiei și Se arată, Se descoperă oamenilor, începând propovăduirea Evangheliei Sale.
Fericirea este una singură, dar accedem la ea treptat, ca pe o scară a înălțării din desăvârșire în desăvârșire.