Sfintii isihasti romani. Teologi ai harului dumnezeiesc. Nicodim de la Tismana, Vasile de la Poiana Marului, Paisie de la Neamt, si invatatura isihasta a Sfantului Grigorie Palama

Cartea cuprinde o analiza teologică și dogmatică a scrierile sfintilor Nicodim de la Tismana, Vasile de la Poiana Marului si Paisie de la Neamt, din perspectiva invataturii isihaste a Sfantului Grigorie Palama.
,Uneori, aşadar, celui ce este aşa îi vine şi o sudoare de la multa căldură care se face în trup, şi atunci se mişcă plecând de la inimă lucrarea dumnezeiască, ridicând parcă foaia inimii şi mişcând mintea plecând de la cele mai dinăuntru ca una lipită de însăşi lucrarea dumnezeiască, astfel încât ea strigă des: «Iisuse al meu! Iisuse al meu!» Căci deodată cu deschiderea inimii, mintea strigă numai acest «Iisuse al meu!» şi din pricina deselor deschideri ale inimii nu mai poate să spună în întregime: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!», ci numai: «Iisuse al meu!». Iar cei ce spun că în această stare săvârşesc întreaga rugăciune, se înşeală; căci după ce mintea e alipită, cum spuneam, de lucrarea dumnezeiască, intrând în cele mai dinăuntru ale inimii, nu mai poate să strige decât: «Iisuse al meu!».
Atunci, plecând de la această sfântă rugăciune, are loc şi o uimire a inimii, când plecând de la sfânta lucrare se face o mângâiere mare. Atunci izvorăşte şi ţâşneşte din inimă împreună cu dulceaţa şi lacrima şi curge din ochi în chip foarte plăcut; aceasta este bucuria-întristare. Şi atunci inima fierbe de acea multă lucrare şi tot trupul ajunge întreg aprins şi mintea strigă cu uimire: «Doamne, miluieşte!» Şi aşa cum untdelemnul încins puternic de foc într-o tigaie din pricina multei fierberi se varsă şi în afară, aşa are loc şi cu inima: după ce fierbe plecând de la lucrarea dumnezeiască, revarsă căldura şi spre trup şi-l face aprins; şi atunci cel ce pătimeşte aceasta simte că cele dinăuntrul lui aproape dau afară. Dar celui ce are această stare i se fac şi alte lucruri uimitoare: unul ca acesta înţelege de aici în mintea sa o luminare care-l luminează mai presus decât soarele şi care face să ţâşnească lumină din inima sa.” (Sfântul Vasile de la Poiana Mărului)