Suita pentru pian la patru maini (1898)

La finele secolului al XIX-lea, tânărul George Enescu se afla la Paris, într-un moment decisiv al formării sale artistice. După studiile de la Viena, el intră la Conservatorul din Paris, perfecționându-se sub îndrumarea unor maeștri ai artei componistice franceze Gabriel Fauré, Jules Massenet și André Gedalge. Atmosfera intelectuală pariziană, dominată de academismul rafinat și de spiritul modernist emergent, oferă tânărului muzician o dublă direcție: rigoarea formei și libertatea expresiei.

În această ambianță, între 20 și 25 decembrie 1898, Enescu compune Suita în Sol major pentru pian la patru mâini, lucrare de sinteză între disciplina școlii și elanul liric personal. Deși nu poartă număr de opus, suita se înscrie între creațiile esențiale ale perioadei de tinerețe alături de Poema Română op. 1 Suita , în stil vechi op. 3, Variațiunile pentru două piane op. 5 și Impromptu în La bemol major. Toate aceste lucrări definesc ceea ce muzicologii numesc „etapa de laborator”, în care compozitorul își exersează meșteșugul polifonic și caută un echilibru între modele și individualitate.