Dinozaur muribund (O alta biografie)
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 7 zile
O ALTĂ BIOGRAFIE? Biografiile scriitorilor sunt deconspirate de cărţile scrise de ei. Ele conţin opinii, preferinţe, nivelul empatiei şi dezvăluie multe din viaţa intimă a autorului.
*
Dinozaur muribund, stau tot mai neputincios în faţa calculatorului meu – deja şi el învechit – şi realizez că mi-e imposibil să-mi imaginez cum să îmbin viaţa (cu care m-am obişnuit) cu metaversul, la fel cum ştiu că nu pot să fiu şi într-o cameră şi în acelaşi timp – unicul timp! – în camera alăturată. Dacă aş reuşi să-mi continui traiul şi în spiritul teoriilor despre inexistenţa timpului, n-ar trebui să-mi fie frică: dacă nu este timp, nu este nici mişcare, iepurele nu va ajunge niciodată din urmă broasca ţestoasă a lui Zenon. Dacă nu există timp, nu există decât prezentul, nu şi viitorul, nu şi sfârşitul apropiat al acestei civilizaţii.
Dinozaurul muribund mai speră.
Dacă speră, mai trăieşte. Muribund, dar mai trăieşte.
V-am spus / vă spun: mai trăieşte! (Mai trăiesc!)
Despre Maestrul Gustav R. Propp s-ar putea spune că e exagerat de prevăzător, că vede peste tot primejdii, că e prăpăstios.
însă el, Maestrul Gustav R. Propp, susţine că este un semn de crasă inconştienţă să nu percepi posibilele ameninţări şi, drept urmare, să nu-ţi iei măsuri de siguranţă. Unii s-au găsit să observe că dacă adulmeci peste tot doar pericole, n-apuci să te mai bucuri de viaţă. Dar şi la asta are Doctorul Propp un răspuns cât se poate de pertinent: „Sesizând la timp provocările, tocmai viaţa este cea pe care mi-o apăr!”
E cineva care ar putea să-l contrazică? Nu este nimeni care ar putea să-l contrazică!
Autorul