240 DE ANI DE LA MARTIRIUL LUI HORIA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN
Ediţie aniversară și prefaţă de Mircea Popa
Omagiu editorial apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders
Aducem mulțumiri Domnului Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca și Domnului Ioan Chirilă, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca, pentru susținerea acestui proiect cultural. pentru susținerea acestui proiect cultural.

Ai neamului român sfinţi mucenici!
Voi aţi căḑut! — Idea se înalţă! (GHIȚĂ POPP)

Conflictul fundamental pe care piesa îl reliefează, cu tensiunea dramatică cuvenită, era menit să resusciteze la nivelul sfârșitului de secol XIX o nouă atitudine luptătoare, ale cărei rădăcini mergeau în timp până la răzmirița pusă la cale de acest brav și neînfricat produs al Munților Apuseni, anticipând lupta de mai târziu a lui Avram Iancu. Imaginea de martir a curajosului luptător, cu sfârșit atât de tragic și de înălțător, reprezintă un fel de merinde sfântă, un viaticum transformat într-un simbol esențial al luptei românilor pentru drepturi, prin readucerea în actualitate a cauzei pentru care el și-a dat viața de martir. Implicarea activă, curajoasă și fără compromisuri, era mesajul nobil al piesei, pe care ea îl transmitea luptătorilor politici ai vremii, chemați să redescopere o dimensiune sublimă, de un tragism copleșitor, identificată în acțiunea lui Horia și a tovarășilor săi, Cloșca și Crișan, care și-au asumat lupta, chiar dacă aceasta presupunea riscul suprem. În orizontul eforturilor politice pentru dreptatea socială și națională ale elitelor românești conduse de PNR, drama Horia a lui Ghiță Popp înscrie una dintre cele mai importante reacții publice vizavi de moștenirea testamentară pe care marele martir de la 1784 a lăsat-o postumității. (MIRCEA POPA)

Fragment din carte:

Că sûntem vinovați, nu pot sĕ ḑic,
Dar’ că noi purtăm la toate vina,
O vĕḑ, căci faptele sûnt ale noastre,
Și ale noastre și urmările.
Dar’ martor ne e Tatăl cel ceresc!
Nu pofta de-a prăda și pustiì, —
Al nostru drept, răpit de-un neam străin,
Al bietului Român năcaz și chin,
Aceste ne-au împins la rĕsculare.
Când dreptul tĕu cu bine nu-’l poți scoate.
Ia arma ’n mână, arma-’ți dă dreptate!
Așa sună a firii lege vechie!
Și ’n lupta pentru traiul vieții noastre,
Noi cel puțin această aspră lege
Avem pe partea noastră. —
Dară voi,
Rĕspundeți, ce-aveți voi pe partea voastră,
Când ne aduceți astă judecată?

Nota editorului

În semn de apreciere a farmecului limbajului vechi și pentru a menține vie amintirea unui fapt crucial în sens fondator și a făuritorilor săi, publicăm piesa de teatru Horia în ediție anastatică. La momentul actual se realizează demersuri în vederea descoperirii autorului exact al acesteia; astfel, a nu fi confundat cu Ghiță Popp, om politic și luptător pentru Unirea Transilvaniei cu România, născut (1883) cu puțin timp înainte de publicarea acestei tragedii istorice (1891).