„Kant nu pare a ocupa o suprafață (!) la fel de extinsă sau de expusă (în comparație cu alți gânditori) în operațiile și pe șantierul filosofic al lui Deleuze, dar aceasta s‑a bazat mult, așa cum se poate constata din cartea de față (dar nu numai), pe lămurirea sau formularea, ca ocazie de „rezolvare” și de relansare paradoxală, a unora dintre principalele aporii, „crize” sau antinomii donatoare, productive, creatoare proprii gândirii kantiene. Cum ar fi putut rata o – repet termenul – asemenea ocazie? Dar și, pe de altă parte, cum ar fi putut „soluționa” „cazul” și cum s‑ar fi putut sustrage câmpului tensional – repet termenul – abundent, presant donator, revoluționar, pe care îl constituie Kant? Și de ce ar fi făcut‑o? Să fie deci lucrul intens pe și cu Kant un șantier deleuzian cu atât mai important (decisiv chiar) cu cât rămas, lăsat, ținut, aparent, ceva mai în retragere, protejat chiar, pentru a putea să continue să fie productiv (și, evident, reciproc)? Aceasta să fie și așa ar putea fi formulată, liminal, „situația” Deleuze‑Kant?” (Bogdan Ghiu)

„Cu toate că Filosofia critică a lui Kant rămîne o lucrare marcată de un puternic spirit pedagogic, în care Deleuze nu caută să producă rupturi tectonice de magnitudine în fundația criticismului, nu trebuie scăpat din vedere faptul că aceasta este una din primele cercetări filosofice ale lui Deleuze, și totuși putem întrevedea deja încă din 1963 o metodă de lucru care caută să penetreze sistemele analizate folosind ca instrumente de atac chiar aporiile și presupozițiile neîntemeiate ce se ascund în fundația acestora. Dacă în cartea de față am putea crede că Deleuze acționează ca un post-kantian veritabil ce caută să reconstruiască și să consolideze demonstrațiile sistemului prin apelul la un temei care ar fi necesar dar care lipsește în varianta sa inițială, putem afirma cu certitudine că în dezvoltarea ulterioară a propriei filosofii Deleuze depășește această etapă preliminară, și se va folosi de tensiunile inerente criticismului pe care doar le anunță în cartea de față pentru a schizofreniza sistemul kantian, transformîndu-l în dublul său monstruos.” (Bogdan Ghiu)

Cuprins

Metoda transcendentală
Rațiunea potrivit lui Kant
Primul sens al cuvântului facultate
Facultatea superioară de a cunoaște
Facultatea superioară de a dori
Al doilea sens al cuvântului facultate
Raportul dintre cele două sensuri ale cuvântului facultate

Raportul dintre facultăți în Critica Rațiunii pure
A priori și transcendental
Revoluția copernicană
Sinteza și intelectul legiuitor
Rolul imaginației
Rolul rațiunii
Problema raportului dintre facultăți: simțul comun
Folosire legitimă, folosire ilegitimă

Raportul dintre facultăți în Critica Rațiunii practice
Rațiunea legiuitoare
Problema libertății
Rolul intelectului

Simțul comun moral și folosirile ilegitime
Problema realizării
Condițiile realizării 1
Interes practic și interes speculativ

Raportul dintre facultăți în Critica facultății de judecare
Există o formă superioară a sentimentului?
Simțul comun estetic
Raportul facultăților în sublim
Punctul de vedere al genezei
Simbolismul în natură
Simbolismul în artă sau geniul
Este judecata o facultate?
De la estetică la teleologie

Scopurile rațiunii
Doctrina facultăților
Teoria scopurilor
Istoria sau realizarea