Cartea aceasta este scrisă cu un curaj ferm de a pune în cuvinte o lume a vremurilor în care durerea și frumusețea conviețuiesc, în care dorul de mamă e atât de viu, încât devine personaj, iar frica din pădure se transformă în cântec, fluierat cu glas tremurat, dar hotărât: „Lupii mâncă boi și vaci/, nu mâncă copii săraci”. Magia micilor ritualuri ale copilăriei: joaca din pădure, cioplitul bețelor, invocarea păsărilor și construcția miniaturilor cu mușchi sunt nu doar amintiri, ci o adevărată mitologie a vârstei. Ioan Bembea reușește să păstreze vie această lume cu o grijă aproape sacră. Viorica și Pavel, personaje surprinse şi la vârsta copilăriei, sunt prezențe extraordinare, înzestrate cu daruri simple și nobile, reprezentând arhetipul copilului de la munte. […]
La împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, domnul Ioan Bembea ne dăruiește nu doar o carte, ci o fereastră deschisă către un timp pe care nu toţi l-am trăit, dar pe care toți îl putem înțelege prin puterea evocatoare a unei scriituri limpezi, sincere și pătrunzătoare.
Ada Blendea

E întuneric total, așa, ca și cum l-ai putea tăia cu cuțitul, ca în nopțile îndepărtate ale copilăriei, de unde dau iarăși năvală amintirile, că în câteva clipe poți parcurge o viață întreagă. Aud iar șoaptele de atunci ale părinților mei… Mă tulbură și acum după atâta amar de vreme, că amintirile nu mor, ba, mai mult, revin cu forță, dacă încerci să le alungi…
Iată, iubite cititor, câteva din căruntele mele amintiri, pe care nu le mai pot tăinui, că au și amintirile rostul lor.

Autorul