„Procesul penal este, în cele din urmă, o ceremonie. Cu public, cu precise reguli, cu încărcătură emoţională, ca orice spectacol. Planificată în zile anume, nu oricând. Dar ceremonie este şi corida. Taurul este scos din „celulă” şi aruncat în arenă pentru a fi ucis. Ritualic, nu orişicum. Nu la fel se petrec lucrurile şi cu inculpatul împins din temniţă în sala de judecată? Orizontul de aşteptare, starea de tensiune sunt pregătite cu migală, scenariul n-are fisuri.
Lumea simte mirosul de sânge şi se dezlănţuie. Îl vrea mort pe animalul din ce în ce mai furios, aţâţat cu premeditare. Campaniile mediatice seamănă întru totul cu tropăitul spectatorilor strânşi să admire arta toreadorului. În arena judiciară, judecătorul îl încolţeşte pe taur cu întrebări măiastre ori răuvoitoare, îl poartă dintr-un termen în altul, nu înainte ca picadorii şi banderilierii să întărâte sălbăticiunea. Primii sunt poliţiştii, iar ultimii, procurorii. În grumazul năduşit al taurului sunt înfipte harpoane cu fâşii tricolore de hârtie. Ordonanţe, rezoluţii, rechizitoriul. I se pregăteşte sacrificarea. Mandatul de arestare e scris. Matadorul, înarmat cu sabia şi muleta, îl ademeneşte într-un dans funebru. Legea şi autoritatea sunt sabia şi muleta judecătorului. La sfârşit, toreadorul se ridică în vârful picioarelor şi-i aplică lovitura fatală. La rădăcina coarnelor. Sentinţa e gata! Tribunele aclamă, fluieră excitate, pe nisipul înroşit se aruncă monede. Arar, taurul însângerat iese biruitor. Lumea e în delir şi vrea doar spectacol, nu dreptate! Barbarie? Nicidecum! Coridă... sau justiție.”