Lali Nikolaki

Afara, in miezul zilei de toamna cu nuante de miere, sufletul nu-si gaseste locul in putinatatea trupeasca. Cauta cu privirea o banca pe care sa se aseze, sa se linisteasca, cu ajutorul unor exercitii terapeutice practicate dupa operatie. Ce si-ar mai putea dori oare dupa asemenea regasire si contemplare? Cand reuseste sa-si stapaneasca tumultul de emotii, decide sa se intoarca pe celalalt mal cu vaporul, pe sub podul Galata, nerabdator sa alunece pe luciul invaluitor al Bosforului si sa se lase in voia bucuriei. Ce intamplari ar putea sa-i innegureze viata dupa Calatoria Orientala? Vorba, nu aduce anul ce aduce ceasul, e dovada ca anii, de pana acum, nu-i oferisera nici macar o parte din trairile resimtite in ultima luna petrecuta la Istanbul. Implinirea sufleteasca il face sa sopteasca, in barba pe care nu o mai are, ca nu mai regreta nimic din ce facuse sau nu apucase sa faca. Orice s-ar intampla, indiferent de temperamentul lui melancolic, inclinat spre meditare, va primi cu inima impacata fericirea de a fi trist, cum bine spusese scriitorul lui preferat, Victor Hugo. Viata, dar nepretuit, bucurie suprema. Calatoria la Istanbul i-a deschis ochii, iar acum priveste tabloul ei panoramic: nu o sa mai nesocoteasca viata, numind-o searbada sau anosta. In sfarsit, el, omul obisnuit, fara un destin stralucit, a invatat ca in fiecare anotimp se cuibareste bucuria, ca melodia fiecarei zile are mereu acelasi refren. Multumesc!