Poezia lui Adrian Bodnaru te copleșește cu eficiența unei mantre stroboscopice în care viteza referințelor intră mereu într-o neostoită accelerare. Exact așa cum, într-un spot publicitar, cadrele se schimbă la fiecare secundă, textele sale te cuprind în vârtejul trimiterilor literare, geografice, istorice, sportive, cinematografice ș.a.m.d. În opinia mea, greutatea poeziei sale vine dintr-o asceză tot mai rară în literatura română, aceea de a se așeza în interiorul cuvintelor și de a le obliga, de acolo, să se comporte cu temeritatea corăbierilor de dinainte ca lumea să fie așa cum, astăzi, o știm.