Acest mic volum este, în primul rând, un omagiu adus păsărilor și chiar o declarație de dragoste față de ființele acestea care participă intim la frumusețea lumii, cum spune Élise Rousseau. De aceea este o carte foarte personală, în care autoarea povestește cum și de ce a apucat-o pe drumul păsărilor. Istorii de familie, o genealogie a pasiunii pentru natură și pentru tot ce cuprinde ea, anecdote din viața admiratorilor fervenți ai păsărilor – birdwatcher-i și ornitologi deopotrivă –, observații personale și lecții, inclusiv de viață, învățate de la bunici, naturaliști și, bineînțeles, de la păsări – toate acestea se împletesc în nouă meditații scrise cu tandrețe, dar și, uneori, cu o caldă ironie. Textele sunt străbătute și de o undă de exasperare, căci Élise Rousseau este conștientă că unul din drumurile pe care au luat-o păsările ar putea fi cel din urmă: acela al extincției. Totuși, în ciuda disperării generate de indiferența și nebunia contemporanilor care distrug cu nonșalanță habitate și decimează populațiile de păsări, autoarea ne îndeamnă să practicăm o „speranță fără optimism”, cum ar spune criticul literar și filosoful irlandez Terry Eagleton, și să luptăm pentru apărarea și protejarea lor, căci ele „fac parte din viața noastră”, chiar și a celor care nici măcar nu le mai văd.