În Mozambicul sfârşitului de epocă colonială, o tragedie reală – masacrarea unor soldaţi africani şi a unui militar portughez de către armata germană în 1914 – devine punctul de plecare pentru o naraţiune intensă şi profundă în care vocile celor uitaţi ies la lumină. Personajele diverse – o portugheză care pleacă în Mozambic să-şi salveze fiica, un preot care intenţionează să rescrie Biblia, un soldat mozambican care se vede nevoit să se amestece printre albi şi să lupte alături de ei, un maior şi medic german răspunzător pentru diverse ordine brutale – se intersectează treptat în paginile romanului şi trebuie să facă faţă unui eveniment fără precedent: orbirea râurilor. Mizând pe o naraţiune bogată în simboluri şi proverbe africane, cu fragmente ce alternează între personaje şi timpuri, Mia Couto ne invită într-un univers impregnat de realism magic, dar profund ancorat în durerea istoriei. Orbirea râurilor nu este doar o poveste despre colonialism şi război, ci şi despre ce înseamnă să aparţii, să iubeşti şi să ierţi. O meditaţie răscolitoare despre memorie, vinovăţie şi miracolul regăsirii – scrisă de unul dintre cei mai mari povestitori de limbă portugheză.

„Deşi ancorat în fapte dovedite şi certificate, textul se eliberează rapid de constrângerile istoriografiei, aventurându-se pe tărâmuri ale imaginaţiei şi fanteziei. În centrul poveştii şi al naraţiunii se află o multitudine de personaje fascinante, unele istorice, altele fictive, care se poziţionează – din obligaţie, interes sau convingere – de diferite părţi ale conflictului.” (Agripina Carriço Vieira)

„Mia Couto ne confruntă cu ironia faptului că ruptura abisală dintre o civilizaţie a scrisului, cu tot controlul ei, şi una a oralităţii, cu toată moştenirea şi, într-o anumită măsură, libertatea ei duce în cele din urmă la o situaţie în care europenii educaţi şi puternici rămân analfabeţi, iar africanii sunt maeştri ai scrisului.” (Visão)

„În noua sa carte, Mia Couto a descoperit un alt limbaj, unul la care încă nu ajunsese, modelat prin îmbinarea mai multor limbi: cele scrise şi cele desenate, cele care vin din oralitate şi cele care urmează tradiţia scrisului, cele venite din afară şi cele născute pe teritoriul actual al Mozambicului.” (Luís Ricardo Duarte)