Finalitatea lucrării de faţă, reprezentând teza de doctorat a autoarei, este aceea de a pune în evidenţă specificul limbajului religios din perspectivă postmodernă, urmărind trei direcţii de analiză: (i) una centrată pe dezvoltările considerate în mod necontroversat, sau aproape necontroversat, postmoderne în domeniul filosofic specializat al interpretării limbajului religios: hermeneutică, fenomenologie, deconstructivism, filosofie analitică postpozitivistă, neopragmatism, pragmatică. (ii) a doua direcţie prezintă câteva dintre aplicaţiile şi reconstrucţiile (în principal, în termenii dezvoltărilor prezentate şi analizate la (i)) recunoscute ca fiind specifice „situaţiei culturale” postmoderne. (iii) în fine, o alta, tot cu caracter aplicativ, abordează, din perspectiva terminologiei filosofice postmoderne aplicată în analiza şi evaluarea limbajului religios, o problemă adesea dezbătută în filosofia religiei: relaţia dintre ştiinţă şi religie. Cartea îşi propune să evidenţieze că postmodernismul nu este doar o critică teoretică a raţionalităţii universaliste specifică modernităţii, ci şi o încercare de reconsiderare şi experimentare a lumii în termeni antifundaţionalişti, al cărei corolar este atenţia îndreptată spre cadrele contextuale ale cunoaşterii şi concepţiilor din perspective determinate cultural, religios, etnic etc.