Despre zvonuri si taina
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 10 zile
Dar întâmplarea e întâmplare, o știe, chiar dacă a uitat de unde ; o fi fost la Studion sau la altă mănăstire, atonită sau nu, poate și pe vreun drum, la un han, într-o crâșmă ; oamenii povestesc de toate în călătorie, și bune și rele, știu că n-au să se mai întâlnească niciodată cu cine-i ascultă și-și dau drum la gură ca la curea burduhoși de vorbă, tinerețe și bătrânețe la fel chef și mai și cântă. Ba i-a și cântat și tare i-a plăcut, de mai multe ori, cum i-a cerut el să cânte, și ce frumos, Doamne, ce frumos, a învățat și a cântat și el ; împreună, cu cine ? - nu mai știe ; unde ? - nu mai știe, dar cântarea, aceea, ia s-o mai încerce ! Și se lumină, și nu se mai gândi la altceva, o știe, o aude, n-a mai cântat-o de nu mai știe când, și tuși.
Irmos ori axion?
Ca să nu se sperie cântarea aceea, nu-i dădu încă drumu’ glasului, își păzi cu mâna ochii și căută la culmi. Fâșii alburii se deșirau din pământ, un fel de glasuri și ele, și se întindeau tot mai subțiri destrămări înfrăgezite cu o abureală de coloare, plutitoare neguri pornite a fi poate nor, însă parcă nehotărâte; oricum, pornire înamorată așteptării, fiindcă tocmai [fusese] primită dezmierdarea tăios de purelor calde raze. O simțea, nu căldură, ci alunecarea lor în sus. Târâte oarecum, ceea ce le aduna fiindu-le ca o chemare, pe măsură ce se ridicau, ridicarea li se făcea risipire, și pentru că semănau a greutate care ca greutate s-ar tăgădui, sau a zbor care și-ar căuta atingeri cu beznele țărânei și chiar înrădăcinări, negurile, punte loruși de dor, ca dorul sieși dorit, se năluceau frumusețe azuriu realizată pieirii. Desăvârșirea aceasta avea ceva în sine exaltant. Își drese glasul mai cu hotărâre. Simțea ziua, simțea primăvară pe mâini, dar condacul nu-i ieșea din minte.