Monografia semnată de Pompilia Chifu se înscrie în rândul primelor investigații critice de amploare asupra operei Doinei Ruști. În centrul atenției se află cele douăsprezece romane analizate și aproape o sută de proze scurte, multe dintre ele transpuse în limbi de prestigiu cultural și de mare circulație geografică. Printre calitățile studiului sunt de menționat: delimitarea plasei de relații teoretice privind scriitura Doinei Ruști; temeritatea, în sensul că, alături de literatura română, cercetarea din paginile de aici a fost efectuată pe versanții mai multor culturi; și, nu în ultimul rând, ambiția de a încerca să fie „la zi”, deoarece examinează, atrasă de mirajul exhaustivității, inclusiv textele publicate în reviste ori aparițiile editoriale recente ale Doinei Ruști.

Pompilia Chifu relevă profilul interior al unei autoare aflate biografic la confluența a trei momente istorice: perioada comunistă, ipostaziată parabolic în opera ei, etapa tranziției cu profundele răni (spirituale) moștenite de la regimul totalitar și lumea contemporană, ca oglindă a societății de consum, în care se manifestă, deopotrivă, libertatea și libertinismul, (r)evoluțiile tehnologiilor informatice, cu efectele lor în mass-media și social media. Romanele Doinei Ruști sunt supuse unei duble lecturi: una simbolică, ce presupune competență în ceea ce privește familiarizarea cu o serie de coduri culturale, și o alta, asimilatoare, proprie performanței de a surprinde finele nuanțe dintre realitate și ficțiune, la nivel stilistic.

Lucian Chișu

Lumea conturată de Doina Ruști își desfășoară existența, cel mai adesea, în București, surprins ca un teritoriu aflat la granița dintre real și imaginar, capabil să emane sentimentul mirajului și să atragă cititorul într-o lume ficțională. De acest topos simbolic sunt legate indestructibil toate temele obsedante regăsibile în romanele Doinei Ruști, pe care le-am analizat în detaliu. Așa cum reiese și din mărturisirile autoarei, întâlnite în interviuri, Bucureștiul reconstituit ficțional, în creațiile sale literare, reprezintă chintesența trăirilor și amintirilor sale din acest ținut mitic. Ca spațiu subiectiv, orașul devine chiar suprapersonaj în romanul Manuscrisul fanariot. Oraşul, ca teritoriu real, se transformă într-un peisaj interior, al scriitoarei, influenţând hotărâtor modul în care cititorul percepe realitatea.

Autoarea