Cu Somnul de frumusețe al civilizației. Cartea prizonierilor de război poezia românească reclamă câștigul unei alte modalități de expresie a poeziei sociale, diferite de ceea ce se împământenise la noi prin Adrian Păunescu și Grigore Vieru. Există în această poezie pe care o propune Angela Furtună acel strigăt autentic, neimpus de vreo ideologie, de vreun curent de gândire, al clarvăzătorului, al vizionarului – în înțelesul de voyance al lui Arthur Rimbaud, nu în cel al voyeurismului poeziei de după Andy Warhol – conștient de tăcerea lumii adormite, dar convins de puterea libertății de exprimare spre judecata istoriei. Și mai există o conștiință limpede a vârstelor creației umanității, care înseamnă, deopotrivă, că în vremurile dării de seamă prin jurnalul de călătorie transformat în jurnal de război al cronicarului unor vremuri improprii, „există o narativitate clasică a torturii/ și tocmai de aceea ea nu poate fi/ deslușită corect în cheie post-modernă”. (Adrian Lesenciuc)