Elena Farago (1878−1954)

A fost o poeta romana care a scris in special literatura pentru copii. Creatiile sale cele mai cunoscute sunt: Catelusul schiop, Gandacelul, Closca, Sfatul degetelor si Motanul pedepsit. Pe 29 martie 1878, se naste la Barlad. Urmeaza scoala din localitatea natala, pensioanele Varlaam si Drouhet. In anul 1890 ramane orfana de mama si este nevoita sa se ocupe de ingrijirea fratilor si surorilor mai mici: trei fete si trei baieti. Dupa moartea tatalui, in anul 1895, fratii ei sunt impartiti pe la rude. Ea pleaca la Bucuresti, unde locuieste la un frate mai mare. Se angajeaza pe post de menajera in casa lui Gheorghe Panu, apoi ca guvernanta la familia lui Ion Luca Caragiale, unde ia contact cu literatura clasicilor. Tot aici il cunoaste pe Francisc Farago, cel care ii devine sot in anul 1898. Tot in acest an debuteaza cu un reportaj, pe care il semneaza Fatma. In 1902, publica prima poezie - Gandul traditiilor - in ziarul Romania muncitoare. Sta un timp la Constanta si Braila, unde sotul ei este numit in functia de director al Bancii Generale Romane. In 1905, devine colaboratoare la revista Semanatorul. Un an mai tarziu, la indemnul lui Nicolae Iorga, publica primul sau volum de poezii, Versuri. In 1908, apar volumele Soapte din umbra si Traduceri libere, pentru care primeste Premiul „Adamachi” al Academiei Romane. In 1913, apar volumele Din taina vechilor raspantii si Pentru copii, volumul I - volumul II urmand sa apara in 1920 - apoi volumul Copiilor. In 1920, apar volumele Soaptele amurgului si Din traista lui Mos Craciun, pentru care primeste Premiul „Adamachi” al Academiei Romane. In 1921, este numita director al Fundatiei „Alexandru si Aristia Aman” din Craiova, fundatie pe care o va conduce timp de 30 de ani. Se stinge din viata pe 4 ianuarie 1954, la Craiova.