Zi

5 aprilie 2019. Într-o casă veche şi cochetă din Brooklyn, fericirea conjugală a unui cuplu începe să se fisureze. Dan şi Isabel sunt amândoi îndrăgostiţi de Robbie, fratele ei mai mic, sufletul rebel al familiei, care încă locuieşte în apartamentul de la mansardă. Robbie încearcă să treacă peste despărţirea de iubitul său, şi-a creat un avatar online şi este nevoit să se mute din casă, iar plecarea lui ameninţă să dezintegreze familia. Apoi mai e şi Nathan, în vârstă de zece ani, care face primii paşi şovăielnici spre independenţă, în timp ce surioara sa Violet, în vârstă de cinci ani, se străduieşte să nu observe fisura ce se adânceşte între părinţii ei.

5 aprilie 2020. În timp ce lumea întreagă intră în lockdown, casa devine tot mai mult o închisoare. Lui Violet îi e groază să deschidă fereastra, obsedată să-şi protejeze familia. Isabel şi Dan îşi dau târcoale precauţi, comunicând mai degrabă prin împunsături voalate şi oftaturi pline de frustrare. Iar iubitul lor Robbie este împotmolit în Islanda, singur într-o cabană de pe munte, fără nimic altceva în afara propriilor gânduri – şi a vieţii secrete pe Instagram – drept companie.

5 aprilie 2021. Ieşind la lumină din criză, familia se reuneşte pentru a se confrunta cu o realitate nouă şi radical diferită.

„Zi este un roman despre conflictele iubirii din zilele noastre. Michael Cunningham creează fraze magistrale, spunându-ne în acelaşi timp o poveste dureros de fascinantă ce vorbeşte tocmai vremurilor în care trăim. Şi totul curge atât de-al naibii de frumos, încât uneori ai vrea să opreşti în loc ziua şi s-o ţii strâns, să n-o mai laşi, şi nici pe personaje să mai plece vreodată.” (Colum McCann)

„Sunt o mare admiratoare a operei lui Michael Cunningham, a scriiturii sale dense şi elegante. Sunt fascinată de talentul şi puterea lui de a transmite atâta emoţie chiar şi într-o singură frază care-ţi solicită întreaga atenţie. Cartea este de o sinceritate debordantă şi încărcată de magie.” (Julianne Moore)

„Michael Cunningham îşi arată aici marele talent de a crea personaje memorabile, de-a observa lumea în toată stranietatea şi frumuseţea ei, de-a scrie despre dragoste şi pierdere în nuanţe necruţătoare şi tandre deopotrivă.” (Colm Tóibín)