Biblia este și o Estetică. Și nu una discretă, aluzivă, doar implicită, ci una de-a binelea brutală și ostentativă. Ea conține cea mai teribilă – și terifică nu mai puțin! – propoziție de Poetică: „Întru’nceput era Cuvîntul și Cuvîntul era la Dumnezeu și Cuvîntul Dumnezeu era”. (Sfînta Evanghelie după Ioan, I, 1). Nicăieri puterea cuvîntului n-a fost mai absolută și mai absolutizată. Poeților (dar și oamenilor în general) li s-a încredințat instrumentul care poate crea lumi, investitura demiurgică fundamentală. Se vorbește adesea, dar strict emfatic, despre scriitori care (și-)au creat un „univers”. Dar chiar li s-a dat literal puterea de a face așa ceva. Scriitorii cu har lucrează, toți, în departamentul creativ al Domnului.