Fosta inchisoare politica de la Ramnicu Sarat, Romania. O abordare arheologica / The former political prison in Ramnicu Sarat

După căderea regimului comunist din România în 1989, fostele închisori politice ce au compus sistemul concentraționar comunist (mai ales cel din anii 1948–1964) au devenit importante „locuri ale memoriei” în cadrul procesului de reevaluare a trecutului recent. Numele acestor închisori au devenit binecunoscute mai ales în urma publicării amintirilor din detenție ale multor deținuți politic, a interviurilor realizate cu supraviețuitorii represiunii politice sau a filmelor documentare și artistice dedicate experiențelor carcerale. De-a lungul timpului, unele dintre închisorile „celebre”, precum cele de la Sighetu Marmației sau Pitești, au fost transformate în muzee memoriale, în timp ce altele au fost luate în considerare pentru a fi convertite în muzee, cum este cazul închisorilor de la Jilava și Râmnicu Sărat. Chiar și în cazul acelor închisori ce au continuat și după 1989 să funcționeze ca atare (e.g., Aiud și Gherla), trecutul recent al acestora a fost semnalat prin construcția în apropiere a unor monumente memoriale, ridicate de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România. Nu în ultimul rând, fostele închisori politice au devenit subiect de interes pentru istorici: spre exemplu, în 2008, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (înființat în 2005) a publicat un Dicționar al penitenciarelor din România comunistă; un alt volum a fost dedicat fostei închisori politice din Pitești; recent, a fost publicată o carte despre istoria închisorii din Râmnicu Sărat de la înființarea sa în 1862 și până la instalarea regimului comunist în România în 1947, în timp ce alte două cărți despre istoria aceleiași închisori în perioada comunistă sunt în curs de finalizare. În ciuda acestui interes pentru fostele centre de detenție politică comuniste, cunoașterea lor a rămas una abstractă, realizată pe baza descrierilor foștilor deținuți politic și, eventual, a planurilor de arhivă. Fostele închisori politice comuniste au fost reduse la un simplu decor al evenimentelor petrecute între zidurile lor, singurele considerate a fi relevante, materialitatea fiind cu totul ignorată. (din „Introducere”)