„Interviu cu Puterea a luat naștere treptat, de-a lungul anilor… Zguduită de moartea bărbatului pe care îl iubea, nimeni altul decât Alexandros Panagoulis, politician grec care a luptat împotriva Regimului dictatorial al coloneilor din țara sa și asasinat în cele din urmă, Oriana Fallaci revine, aproape fără să vrea, la vechiul său centru de interes: Puterea. Puterea ca armă, Puterea ca forță de distrugere, Puterea ca realizare a democrației, Puterea ca luptă armată, Puterea ca luptă religioasă, Puterea ca luptă pentru drepturile celor oprimați, Puterea ca luptă sindicală… Dictatori cu rezonanță în istorie, mari politicieni ai scenei mondiale, strategi militari de renume, personalități religioase de prim rang, lideri de culoare, sindicaliști care au dat un nou sens luptei muncitorești – Nguyễn Ngọc Loan, Mehdi Bazargan, Ruhollah Khomeini, Muammar Gaddafi, Robert Kennedy, James Farmer, Dalai Lama, Rashida Abedi, Faruk al-Kaddoumi, Sandro Pertini, Giovanni Malagodi, Ugo La Malfa, Giancarlo Pajetta, Enrico Berlinguer, Deng Xiaoping, Lech Wałęsa, Mieczysław Rakowski, Ariel Sharon – vor trece prin furcile caudine ale interviurilor sale. Caustice, fără precedent de directe, neiertătoare, în fiecare dintre aceste interviuri Oriana Fallaci va cere explicații, va cere soluții, va pune probleme de conștiință sau chiar îi va acuza deschis pe cei cu care discută pentru răul făcut sau pe care continuă să-l facă. O carte-document despre Putere, despre Puterea ca „boală care îi molipsește chiar și pe cei care cred că sunt vaccinați… Un diavol care îi duce în Iad până și pe îngerii Raiului”. (Ines Simionescu, traducător)

„[…] ochii nu i se vedeau, pentru că ținea pleoapele pe jumătate închise, cu privirea ostentativ fixată pe covoraș, de parcă ar fi vrut să‑mi spună că nu merit nicio atenție. Sau de parcă a fi atent la mine i‑ar fi jignit mândria, demnitatea. Deborda de demnitate, asta e sigur. Nu ți‑l puteai imagina în lenjerie intimă, atribuindu‑i ridicolul care îi caracterizează pe dictatori. De fapt, în schimb, surprindeai o tristețe misterioasă, o nemulțumire misterioasă care îl mistuia ca o boală. Și în această descoperire am înregistrat uimită sentimentele pe care le suscita observându‑l: un respect ineluctabil, o tandrețe inexplicabilă, o atracție scandaloasă de care te simțeai în zadar rușinat. O fi scris chiar el Cartea Albastră? A fost chiar el cel care i‑a băgat pe toți într‑o situație catastrofală, depindeau de el atâtea infamii, atâtea oprobrii?” (fragment, „Partea întâi. Interviu cu Puterea. Primul capitol”,
Ruhollah Khomeini)