Splendidul volum de poezie Patimile după Bacovia, o carte care, cred, a marcat, cu sau fără voia lor, pe toţi înnoitorii poeziei româneşti de la sfârşitul secolului trecut. Cuvintele acestea mă sperie, dar sunt purul adevăr […] Poezia sa a răvăşit ordinea existenţei în această precară lume care e literatura română de azi, de ieri, de alaltăieri.

Eugen URICARU

Nota lui cea mai caracteristică este această ambiguitate structurală, pe care o putem evidenţia la toate nivelele liricii: senzual şi galant, patetic şi burlesc, jovial şi blazat, instinctiv şi lucid, prozaic şi manierist. Ne întâlnim cu ea nu numai în poezii din epoci diferite, dar, deseori în interiorul aceluiaşi volum sau, câteodată, al aceluiaşi poem.

Nicolae MANOLESCU

Ovidiu Genaru aparţine, alături de Emil Brumaru şi Petre Stoica, unei triplete de aur a lirismului nostru contemporan.

Gheorghe GRIGURCU

Pasionat de istorie şi antropologie, după cum în adolescenţă fusese interesat de chimie. Harnic peste măsură. Când nu scrie, se retrage în atelierul supradotat cu toate utilităţile şi pictează minunate icoane pe sticlă sau, cu îndemânarea lui drăcească, produce tot felul de obiecte fanteziste (din metal, plastic, lemn, os, piele şi ce s-o mai găsi pe acolo), podoabe de o admirabilă, neaşteptată frumuseţe. Plăcerea cu care lucrează întrece mult interesul comercial (care funcţionează, fireşte). Şi, în tot acest timp, Ovidiu numai la poezie se gândeşte. Talentaţi sunt mulţi. dar Ovidiu este îngăduit, se pare, în taina lucrurilor. În tot ce face, chiar şi atunci când deseori mimează sau doar se joacă, există o naturaleţe, aş zice, mozartiană. (Nu ştiu să-l preocupe muzica, dar demonul îmi şopteşte parşiv la ureche că, de-ar pune Ovidiu mâna pe vioară şi arcuş, ar scoate-o la capăt fără cusur lăutăreşte la prima încercare).

George BĂLĂIŢĂ