Unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care și-au desfășurat activitatea în secolul XX a fost Mitropolitul Visarion Puiu. Personalitate de seamă a neamului românesc, Mitropolitul Visarion Puiu se distinge printr-o vastă activitate în slujba neamului său, fiind considerat de savantul Nicolae Iorga cel mai erudit cleric al epocii sale.
Numirea Mitropolitului Visarion Puiu ca Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria, atașată pe lângă Comandamentul de Căpetenie al Armatei, reprezintă o încununare a multiplelor și diverselor sale legături cu oștirea: sprijin material și moral acordat unităților militare din eparhiile unde a păstorit; colaborare în construirea sau refacerea unor lăcașuri de cult; bogata corespondență cu ofițeri și generali ai Armatei Române; susținerea alegerii în fruntea Episcopiei Armatei a Episcopului Partenie Ciopron, luptător în Primul Război Mondial, care avea să-l urmeze, prin rezultatele obținute, pe înaintașul său, mitropolitul Visarion Puiu.
Perioada 16 noiembrie 1942-14 decembrie 1943, cât a condus Misiunea, a fost plină de realizări în folosul redeșteptării vieții spiritual-creștine a populației transnistrene: redeschiderea a sute de lăcașuri de cult, cărora li se dăduse, vreme de decenii, o altă destinație; ajutorarea oamenilor nevoiași cu alimente și adăpost, o atenție deosebită acordându-se copiilor orfani și bătrânilor; deschiderea seminariilor teologice de la Odesa și Dubăsari și a școlii de cântăreți din Odesa, pentru pregătirea personalului bisericesc localnic.
Paradoxal, pentru toate acestea, Mitropolitul Visarion Puiu a fost condamnat la moarte, în contumacie, de către așa-zisul Tribunal al Poporului din București, sentință pronunțată la 21 februarie 1946.
P.S. Ieronim Episcop al Daciei Felix