New Era Eva este o explozie. Daniela Bejinariu se vede martora unui moment de constituire a discursului cu toate pendulările sale între poetic și self help. Chiar și poemul care dă titlul volumului propune topografia acestei experiențe: „cât încă suntem pe drum/ susținere, conținere, închide cu încredere/ gratiile aerisirii ca operațiuni ofensive sunt trimise/ să îndeplinească o slujbă”. Tocmai pentru că nu rezolvă prin demonstrație acest parcurs, poezia Danielei este una dintre acele instanțe care te fac să îți ții respirația. Îți dai seama instantaneu că distanța dintre delir și exercițiu este negociată la fiecare pas aici. Iar structura rugăciunii își reia dialogul nu atât cu instanțe superioare cât cu supraviețuirea între rupturile poetice de zi cu zi. Ce te fascinează și te ține cu sufletul la gură în New Era Eva este faptul că evenimentul poetic este în plină desfășurare: „nu te îndoi când inima ta vine din locul cel curat”. Suflul conflagrației personalității încă îl poți simți în plină expansiune aici. Iar suflarea prin care poemul Danielei își ține recuzita încă un moment în aer este tot mai compactă. Angajamentul continuității pe care o promite New Era Eva poate să fie resimțit ca insuportabil. Doar Daniela poate să arate cât poate să reziste așa.

Răzvan Țupa