Sufar, deci exist. Portretul victimei ca erou

Dacă umanitatea modernităţii era mânată de dorinţa de a cuceri, astăzi ea este înlocuită de o omenire care se victimizează. Măreţia civilizaţiei constă în grija faţă de cei umiliţi. Reversul acestui progres îl reprezintă victimizarea ca formă de şantajare a celorlalţi şi patologia recunoaşterii. În Occidentul hedonist, suferinţa a devenit, în mod paradoxal, o nouă formă a sacrului. Oricine, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, îşi flutură brevetul de damnat, care îl ridică deasupra semenilor. Acest dolorism amestecat cu amărăciune pune în valoare figura martirului şi alimentează două mari pasiuni: resentimentul şi răzbunarea. Cei fericiţi şi cei puternici vor şi ei să aparţină aristocraţiei marginilor şi să formeze noi caste ale decăzuţilor, în detrimentul celor cu adevărat nefericiţi. Pretutindeni înfloresc postura de paria, narcisismul secesiunii şi concurenţa victimizatoare.

Oare tinerele generaţii răsfăţate, crescute în teamă şi susceptibilitate, vor fi capabile să înfrunte lumea haotică actuală, marcată de întoarcerea la război, violenţă, terorism şi catastrofe naturale?

„Un eseu care combate tendinţa de victimizare existentă în epoca actuală. O carte densă şi îmbucurătoare.“ Lʼexpress

„Fără îndoială, această carte îi va enerva pe rebelii de salon şi pe revoluţionarii din dormitor. Autorul îşi extinde şi îşi aprofundează descrierea critică a defectelor epocii noastre: dolorismul îngăduitor şi concurenţa victimizatoare, obsesia masacrelor din trecut şi pierderea viitorului. Atacurile riscă să fie resimţite cu atât mai intens, cu cât eseistul şi romancierul abordează pe parcurs teme foarte conflictuale: demonizarea Israelului, relativizarea Shoahului de către «piraţii memoriei», banalizarea barbariei, precum cea din 7 octombrie sau cea a lui Putin.“ Le Monde