În tumultuosul secol al XVIII-lea, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, logofătul Radu Andronic se află în mijlocul unei misiuni periculoase, străbătând curțile străine și luptând pentru a salva tronul țării de amenințarea turcilor.

El este un tânăr remarcabil, loial și curajos, dar, mai mult decât atât, este agentul secret al lui Brâncoveanu sau Altîn-Bey (Prințul Aurului), un personaj înzestrat cu o putere considerabilă.

Logofătul participă la o operațiune riscantă, la misiuni delicate, se luptă cu intrigi complexe și pasiuni încrucișate. Toate acestea se împletesc sub umbrela unei ficțiuni istorice rare în literatura română, cu un final magistral, în care Andronic înțelege că „domniile sunt trecătoare“, așa cum fusese avertizat chiar de tatăl său.

„Doamna Marica clătină capul cu gândul dus. O durea inima și o răceală ciudată îi coborâse în oase. Îl vedea pe Vodă acolo, în capul scărilor, poleit parcă în aur, rămas în priveala târgoveților. Era poate o nălucire, dar simțise primejdia dând târcoale Brâncoveanului.

Ochii îi căzură pe rubinul inelului. Sângele pietrei se întunecase. Șopti îngrozită: