Scrisorile din iadul deznădejdii sunt niște strigăte de durere ale omului aflat într-o suferință neînțeleasă nici măcar de el însuși. Învierea din iadul deznădejdii poate lua și această formă: „Atunci am început să înțeleg. Aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt” ... La a doua și a treia lectură a acestor scrisori, surprinde apropierea textului de jurnal. În respectivele file de jurnal nu e vorba numai de sensul clasic al devoalării gratuite a intimității, ci de cu totul altceva: anamneza frumuseții, preocuparea constantă a autorului. Pentru că frumusețea va salva lumea din cumplita deznădejde (diacon Răzvan Brudiu).