Jertfa si inviere

Părintele Stefanos intră în salonul spitalului. Afară aşteptau cele patru femei. Două mame şi două surori. Auzeau plânsul prin uşa închisă.

— Am rănit-o pe Anastasia. Mi-am părăsit copilul. Am amăgit-o pe Ştefania, pe Emanuela. Am rănit, am rănit atât de mult! plângea Iorgos. Nu merit iubirea lor. Nici mila lui Dumnezeu. Dar îmi arunc sufletul mizerabil în abisul bunătăţii Lui.

— Ai venit, fiule. Te-ai întors, spuse emoţionat bătrânul preot. Treizeci de ani te-am aşteptat. Şi m-am rugat. Ştiam că vei veni!

Şi-a pus patrafirul peste el.

— Linişteşte-te, fiul meu. Dumnezeu le-a luat pe toate pe crucea Lui. Acum eşti curat. Fără pată.

Strălucea. Faţa i se liniştise. Lacrimi de pocăinţă îi curgeau din ochi.

Singurele cuvinte care au fost schimbate în acel salon au fost „iartă-mă” şi „te iubesc”.

Peste puţin s-a adâncit în letargie. Pleca spre veşnicie. În mângâierile copiilor lui, în iubirea lor şi a lui Dumnezeu.

Buzele lui şoptiră un „iertaţi-mă” adânc şi îşi închise ochii. Zbură la ceruri.

Era 11 mai. Aceeaşi zi în care plecase bunica Areti, îşi aminti Anastasia.

L-au condus în călătoria spre lumină.

Plângeau, erau îndurerate. Dar era un plâns liniştitor şi dulce. Ştiau că plecase pocăit spre Învierea veşnică…

Emanuela se sprijinea între Anastasia şi mama ei.

— Ne vom reîntâlni, tată!

Elpida dădu din mână în semn de rămas bun.

— Ne vom cunoaşte în Rai, tată!

Stăteau lângă crucea înfiptă în pământul proaspăt.

Anastasia privi în sus. Cerul strălucea senin. I se părea că o vede iarăşi pe bunica Areti zâmbindu-i.

„Iar dacă a ta cunună va scoate spini, să nu-ţi fie frică. Trăim pentru Rai. Acesta este nădejdea noastră!”

Ochii i se umplură de lacrimi.

Acum Iorgos lua cu el cununa ei – cununa ei de nuntă însângerată, cu câteva flori şi nenumăraţi spini care au străpuns-o – şi o înălţa în mâinile lui Dumnezeu.

Şi Dumnezeu o va face cunună de sfinţenie.

Elpida, copilul Raiului, îşi plecă funtea pe pieptul ei.

„Am purtat cununa mea de spini, bunico. N-am refuzat-o”, şopti Anastasia, privind spre cer.

Ochii i se luminară.

„Pentru că trăim pentru Rai, acesta este nădejdea noastră”.